În fiecare oră, 9 români plecă să lucreze în afara țării! - Business Circle Network
B.Junior

În fiecare oră, 9 români plecă să lucreze în afara țării!

9 români pleacă din ţară în fiecare oră, căutând oportunități de angajare în afara României. Medici, profesori, ingineri, asistente, mecanici, bone, zidari, persoane calificate sau necalificate, decid în număr tot mai mare să îşi pună experienţa și educaţia în slujba unor state care îi stimulează mai mult din punct de vedere financiar sau care le pot oferi beneficii pe care acasă nu le pot obține. 

Peste 3,4 milioane de români au decis să muncească sau să studieze în afara granițelor țării lor. Aproximativ 17% din populația totală a României este acum reprezentată de diasporă. În românia mai există măcar o persoană care să nu cunoască pe cineva care a luat decizia de a pleca să lucreze în străinătate. Fie că este vorba de un membru al familiei, un prieten sau un vecin, fiecare dintre noi am văzut oameni plecănd în căutarea de ”mai bine”.

Respectăm decizia lor și nu o judecăm, dar ne-ar plăcea ca o astfel de hotărâre să ia naștere din alte motive, nu din lipsa de oportunități similare în România. Credem că abordând o gândire antreprenorială vom reuși să consolidăm și opțiunea de a râmâne acasă, pentu șanse egale celor din stăinătate și salarii competitive.

O gândire antreprenorială nu este neapărat o caracteristiă a unui antreprenor. Este o gândire care se practică și se dezvoltă prin deciziile pe care le luăm zi de zi. O astfel de abordare o poate avea și un funcționar public, un cadru didactic, un lucrător comercial, nu numai un om de afaceri.

Gândirea antreprenorială presupune să ne concentrăm pe soluții, nu pe probleme. Dacă fiecare dintre noi am face asta, începând cu cele mai mici activități, societatea în care trăim ar fi mai relaxată, mai deschisă și mai dispusă să comunice.

Vă propunem ca de fiecare dată când întâmpinați o provocare să nu vă focusați pe efectele ei, ci pe metodele de soluționare a acestora. Haideți să vedem împreună dacă această tehnică dă rezultate.

Așteptăm cu mare curiozitate exemplele voastre!